04.09.2015 15:42

Elveţia a înregistrat în august cel mai mare declin al preţurilor de consum în 56 de ani

Preţurile de consum din Elveţia au înregistrat în august cea mai mare scădere din ultimii 56 de ani, de 1,4% comparativ cu intervalul similar al anului trecut, evoluţie care reflectă presiunile exercitate de cotaţia ridicată a francului şi preţurile reduse ale petrolului, relatează Reuters.

Comparativ cu luna iulie, preţurile de consum au coborât cu 0,2%, potrivit datelor publicate vineri de biroul federal de statistică.

În ansamblu, preţurile de consum din Elveţia se află la cel mai scăzut nivel după septembrie 2007.

Consiliul de conducere al Băncii Naţionale a Elveţiei urmează să se întrunească pe 17 septembrie pentru a discuta politica monetară, dar este improbabil ca datele referitoare la inflaţie să îi influenţeze deciziile, potrivit analiştilor.

Preşedintele băncii centrale, Thomas Jordan, a reafirmat recent angajamentul instituţiei de prevenire a aprecierii francului.

"Pentru viitoarea analiză trimestrială, credem că Banca Naţională a Elveţiei va menţine dobânda de politică monetară la nivelul de 0,75% şi va continua să intervină pe piaţa valutară, dacă va fi necesar, aşa cum au indicat deja", a declarat Maxime Botteron, analist la Credit Suisse.

Datele aferente lunii august au marcat a zecea lună consecutivă de scădere a preţurilor, în termeni anuali, tendinţă care a început la sfârşitul anului trecut, dar s-a amplificat din ianuarie, când banca centrală a eliminat brusc limita de apreciere a francului, de 1,2 unităţi pentru un euro.

Întărirea francului a ieftinit costul importurilor din zona euro. În august, costul total al importurilor a scăzut cu 5,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor statistice.

Ieftinirea petrolului a menţinut la rândul său preţurile la niveluri scăzute.

Sursă: mediafax.ro

Comentarii