07.11.2016 12:46
Erdogan a calificat creditele de la FMI drept o nouă formă de robie
Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, luînd cuvîntul la ceremonia de deschidere a Forumului economic „Turcia – Africa” de la Istanbul, a calificat practica țărilor în curs de dezvoltare de a contracta credite de la Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială (BM) drept o nouă formă de colonialism și sclavie.
„Doriți să dezvoltați economia națională și, în calitate de singura modalitate, vi se oferă să luați credite cu dobîndă de la FMI, Banca Mondială și alte bănci. Astfel de globalizare reprezintă un nou model de colonialism și sclavie. Aceasta este o tentativă de a pune cătușe pe economie, industrie, sistemul politic și minți. Noi respingem propunerea de a fi colonii și cetățeni de clasa a doua”, a declarat el.
De menționat că în Moldova cătușele se pun și pe sistemul social, deoarece FMI-ul nu ne învață să cîștigăm bani, ci introduce tot felul de restricții, iar una dintre cele mai importante condiții ale FMI este reducerea cheltuielilor publice pentru educație, sănătate, sistemul de pensii și susținerea nevoiașilor. Astfel, anume în baza recomandărilor foștilor săi colegi de la Banca Mondială unul dintre candidații la funcția de președinte al Moldovei a lichidat cîteva sute de școli și a inițiat lichidarea tuturor orfelinatelor și școlilor de tip internat.
Erdogan a mai acuzat politicienii din Occident de faptul că ei „ațîță flăcările conflictului” în Orientul Apropiat și Africa, iar apoi „calculează profitul” și nu acceptă refugiații, care ulterior „plătesc pentru asta”.