12.05.2016 10:28

Erdogan: Marea Neagră a devenit un lac rusesc

Într-o nouă declaraţie împotriva Rusiei, preşedintele turc Erdogan a cerut alianţei NATO să îşi facă simţită şi mai mult prezenţa în Marea Neagră, acuzînd că aceasta a devenit un lac rusesc.


În acelaşi timp, Moscova a criticat activarea scutului antirachetă de la Deveselu, România.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut alianţei NATO să îşi intensifice prezenţa în Marea Neagră deoarece aceasta a devenit un “lac rusesc”.

“Ar trebui să ne facem datoria deoarece sîntem ţări cu acces la Marea Neagră”, a declarat Erdogan în timpul unei întîlniri desfăşurate miercuri în Istanbul cu şefii de stat major din ţările balcanice.

El a notat că în trecut a discutat despre acest subiect cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

“I-am spus ‘Sînteţi absent în Marea Neagră. Marea Neagră aproape că a devenit un lac rusesc’”, a declarat liderul turc. “Dacă nu luăm măsuri, istoria nu ne va ierta”.

Tensiunile dintre Moscova şi Ankara s-au amplificat puternic după ce Turcia a doborît în 24 noiembrie 2015 un avion de luptă rusesc Su-24 deasupra Siriei, susţinînd că acesta a pătruns în spaţiul său aerian.

Moscova a negat puternic această acuzaţie, analizele atestînd că avionul ar fi pătruns doar cîteva secunde în spaţiul aerian turcesc. După incident, Rusia a suspendat toate acordurile militare cu Turcia şi a impus o serie de sancţiuni economice asupra ţării.

Există voci care susţin că summitul NATO va avea loc în Varşovia în luna iulie va urmări să consolideze poziţia curentă a alianţei militare vestice asupra Rusiei.

“Ar trebui să ne îmbunătăţim coordonarea şi cooperarea în Marea Neagră. Sperăm să obţinem rezultate concrete la summitul NATO din Varşovia din 8-9 iulie. Marea neagră ar trebui să fie transformată într-o mare a stabilităţii”, a mai precizat Erdogan.

În timpul discursului său de inaugurare de săptămîna trecută, noul comandant suprem al forţelor NATO în Europa (SACEUR), generalul Curtis Scaparrotti, a declarat că NATO îşi va continua comasarea defensivă şi militară în apropiere de graniţele ruseşti.

Rusia nu priveşte pozitiv desfăşurarea tot mai consistentă de rachete şi arme nucleare ale NATO în apropierea graniţelor sale, iar preşedintele Vladimir Putin a declarat în iunie 2015 că, dacă se simte ameninţată de alianţa vestică, Moscova va răspunde la acea ameninţare în mod corespunzător.

Rusia şi NATO au fost trase într-o dispută tot mai complexă. NATO şi-a intensificat comasarea militară în apropiere de graniţele ruseşti de cînd a suspendat toate legăturile cu Moscova în aprilie 2014, la o lună după ce ruşii au anexat peninsula ucraineană Crimeea.

Între timp, Ministerul rus de Externe a publicat o declaraţie în care a susţinut că activarea de către SUA a scutului antirachetă în România reprezintă o încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare ce a fost semnat în 1987.

“Această decizie este dăunătoare şi greşită deoarece este capabilă să afecteze stabilitatea strategică”, a declarat Mihail Ulianov, şeful departamentului pentru proliferarea şi controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe.

Comentarii