22.01.2016 15:23

Gazprom, amendat de Ucraina

Grupul rus Gazprom a fost amendat de Autoritatea pentru concurență din Ucraina, cu suma de 3,5 miliarde de dolari, pentru că s-a folosit abuziv de poziția de monopol pe piața ucraineană a tranzitului gazelor, informează Agerpres. Informația a fost făcută publică de șeful Autorității pentru concurență, Iurii Terentiev.

Gazprom a anunțat săptămâna trecută că Ucraina datorează companiei 2,549 miliarde de dolari pentru gazele livrate în trimestrul al treilea al anului trecut, iar banii ar trebui plătiți în termen de 10 zile. Suma include banii datorați în cadrul clauzei "cumpără sau plătește", din acordul de livrare a gazelor. Naftogaz a calificat această clauză drept "ilegală şi nulă".

Solicitarea Gazprom a venit după decizia Naftogaz de a impune o majorare de 5% a tarifului de tranzit pentru exportul gazelor ruseşti în Europa.

Uniunea Europeană primește circa 40% din importurile de gaze rusești prin intermediul Ucrainei.

Disputa dintre Gazprom şi Naftogaz a ajuns la curtea de arbitraj de la Stockholm, pretențiile Gazprom din partea Ucrainei fiind în prezent de 29,2 miliarde de dolari.

Comentarii