23.09.2016 14:45

Datoria publică a Ucrainei în anul 2016 va constitui 90% din PIB-ul ţării

Datoria publică a Ucrainei anul curent practic se va egala cu mărimea produsului intern brut al ţării, comunică Serviciul de presă al Băncii Mondiale.

„Datoria publică a Ucrainei în anul 2016, inclusiv garanţiile, va constitui 90% din PIB-ul ţării”, se menţionează în comunicat.

Ziua de joi, evident, a devenit una dintre cele mai negre pentru preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, şi echipa lui. La început, vicepreşedintele SUA Joe Biden, înjurînd, a dat de înţeles Kievului că americanii împreună cu europenii s-au săturat de lipsa dorinţei şi incapacitatea autorităţilor ucrainene de a iniţia reformele reale în ţară. După aceasta a turnat gaz pe foc şi Banca Mondială, care a relatat pînă la ce stare deplorabilă a fost adusă economia ucraineană de către „reformatorii” de la Kiev.

Potrivit Agenției TASS, la o conferinţă de presă directorul Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, Satu Kahkonen, a afirmat: „Prognozele economice pentru Ucraina vor fi slabe. Pot apărea noi dezechilibre, iar populaţia va simţi pe propria piele consecinţele lor negative. Acesta este principalul mesaj”.

Prognoza anunţată în continuare ar putea deveni un verdict pentru Poroşenko şi compania sa: „Fără noua dinamică a reformelor, creşterea economică este imposibilă”. Totodată, este evident că Kievul, obsedat de „bătălia” cu Rusia, niciodată nu a încercat să iniţieze realizarea reformelor reale în ţară. În realitate, Poroşenko reuşeşte să facă bine doar trei lucruri: să spună poveşti despre „pericolul rus”; să cerşească miliarde de la Occident şi, desigur, să continue înmulţirea capitalului propriu.

SURSA

Comentarii