19.10.2016 08:50

Ţigările cu arome şi cele mentolate, interzise în România. Vor dispărea de pe piaţă până în 2019

Camera Deputaţilor din România a adoptat marţi proiectul de lege al Guvernului care prevede interzicerea ţigărilor care au capsule aromate în filtru şi interzicerea comercializării ţigărilor mentolate începând cu anul 2019.

"În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli", a declarat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii, la finalul şedinţei Comisiei juridice în care a fost dezbătut proiectul de lege al Guvernului României.

Ea a afirmat că ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în anul 2019.

"Noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului. Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru ca nu fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imagiile şi să fie surprinşi de alte imagini", a mai spus expertul din Ministerul Sănătăţii pentru controlul tutunului.

Potrivit acesteia, pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017.

Proiectul de lege adoptat marţi are ca obiect de reglementare stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe, urmărindu-se transpunerea integrală în legislaţia internăa Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE şi a Directivei delegate 2014/109/UE a Comisiei din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, prin stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun.

SURSA

Comentarii