21.10.2015 09:47
Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității
Fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul șef al SRI Virgil Măgureanu au ajuns în această dimineață la Parchetul General, pentru audieri în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie. Ion Iliescu a fost pus sub învinuire, iar Virgil Măgureanu sub acuzare pentru crime împotriva umanității.
Fostul președinte a fost învinuit de crime împotriva umanității, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Este primul fost șef de stat din istoria recentă a României care este pus sub învinuire.
Prin ordonanţa nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a, g şi j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990. Aceasta a fost urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Marian Munteanu, fostul lider al studenților din acea perioadă, a spus că nu este surprins de această ipoteză judiciară și că aceasta i se pare normală. Acesta a mai declarat că bănuiește că ancheta are o mulțime de alte aspecte care urmează a fi aflate. O acțiune ca cea din 1990, care a angajat forțe enorme la nivelul statului român, va scoate la lumină multe persoane care au avut poziții de decizie și care au organizat acele activități cu urmări nefericite pentru țara noastră și pentru cetățenii ei.