15.10.2015 10:50
Japonia, Ucraina şi Egiptul îşi fac intrarea în Consiliul de Securitate al ONU
Japonia, Ucraina şi Egiptul urmează să fie alese joi în Consiliul de Securitate al ONU pentru un mandat de doi ani, într-o atmosferă de tensiune între Orient şi Occident şi de impas în Orientul Mijlociu, relatează AFP în pagina electronică.
Senegalul şi Uruguayul urmează să facă parte, de asemenea, dintre cei noi cinci membri nepermanenţi ai Consiliului.
Ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin a avertizat că ţara sa "nu va fi cu siguranţă conciliantă" faţă de Rusia, care este membră permanentă a Consiliului.
La cea de-a 11-a participare, Japonia se reîntâlneşte cu China, de care o despart revendicări teritoriale şi un trecut greu.
Dar nu este de aşteptat ca aceste "antagonisme" să "polueze alte dosare", este de părere un diplomat.
Consiliul are 15 membri, dintre cinci sunt permanenţi - Statele Unite, Franţa, Rusia, China şi Marea Britanie -, singurele care dispun de drept de veto.
Cinci noi membri nepermanenţi sunt aleşi din doi în doi ani de către Adunarea Generală a ONU. Ei îşi preiau mandatele de doi ani la 1 ianuarie.
Această înnoire se face pe un criteriu regional. Anul acesta, cei cinci pre-selcţionaţi - Japonia, Egiptul, Senegalul, Ucraina şi Uruguayul - sunt aproape siguri că vor fi aleşi, ei neavând contracandidaţi declaraţi în regiunile în care se află.
Noii membri vor înlocui Iordania, Ciadul, Nigeria, Lituania şi Chile.
Ceilalţi membri nepermanenţi sunt Angola, Malysia, Noua Zeelandă, Spania şi Venezuela.
Candidaţii - chiar şi fără concurenţi - este necesar să convingă două treimi din ţările membre care votează - 129 din 193.
Scrutinele din anii precedenţi au adus uneori surprize.
Anul trecut, Spania a devansat cu mult Turcia, prezentată ca favorită. În 2013, Arabia Saudită, aleasă pentru prima dată, a refuzat mandatul - o situaţie fără precedent - iar Iordania i-a luat locul.
Teoretic, fiecare vot contează în Consiliu, dar, în fapt, cei cinci membri permanenţi forţează decizia. Rezoluţiile delicate sunt negociate în avans de către membrii permanenţi, spre marea nemulţumire a celor nepermanenţi.
În opinia şefului diplomaţiei ei Pavlo Klimkin, intrarea Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU creează "o situaţie unică, inimaginabilă (...), cu un membru permanent al Consiliului care este un agresor în Ucraina".
Egiptul, o putere regională, soseşte la Consiliu în plin impas între israelieni şi palestinieni, în timp ce Siria se află în al cincilea an de război, iar Libia şi Yemenul sunt în plin haos.
Japonia este un actor-cheie în dosarul nord-coreean şi vrea să arate că are de-acum o diplomaţie mai largă, al cărei obiectiv este obţinerea unui mandat permanent, în cazul unei reformări a Consiliului.
Senegalul ar urma să se implice în lupta împotriva terorismului şi crimei organizate în Africa de Vest, în timp ce Uruguayul a mobilizat numeroase Căşti Albastre în Haiti.
Dar diplomaţii de la ONU avertizează împotriva tentaţiei de a prezice comportamentul unora ori altora.
Sursă: zf.ro