30.11.2015 09:32
Lupta împotriva încălzirii globale
150 de lideri din întreaga lume s-au reunit la Paris la conferința ONU, încercând să ajungă, până pe 11 decembrie, la un acord major în privința stopării încălzirii globale. Statele Unite, Franța și alte 18 țări s-au angajat să își dubleze investițiile în așa-numita "energie curată". Anunțul a fost făcut de Casa Albă, înaintea deschiderii summitului de la Paris. Principalul obiectiv al summitului este semnarea unui tratat care să ducă la limitarea încălzirii globale, până la sfârșitul acestui secol, la doar două grade Celsius peste nivelul de dinaintea industrializării.
20 de țări, care "reprezintă 80% din bugetul mondial destinat cercetării și dezvoltării de
Conferința ONU pe teme climatice a fost precedată de manifestații în marile orașe ale lumii.
Mii de persoane au format duminică, în pofida interdicției de a manifesta, un lanț uman la Paris, pentru a denunța "starea de urgență climatică". Aproximativ 100 de persoane au fost arestate, în apropiere de Place de la République, după ce mitingul a degenerat în confruntări cu poliția, relatează Le Parisien în pagina electronică.
Potrivit ziarului, câteva sute de activiști, cu fețe acoperite, dintre care unii au aruncat cu proiectile, înfruntau polițiști, care au răspuns cu gaze lacrimogene. De asemenea, zeci de mii de oameni au participat duminică la una dintre cele mai mari zile de activism în domeniul schimbărilor climatice, din Sydney până în Berlin, pentru a pune presiune pe liderii lumii să se unească în lupta împotriva încălzirii globale la summitul din Paris.