19.01.2016 10:47
Manifestații violente împotriva primirii imigranților în Olanda
Ciocniri violente între polițiști și manifestanți au izbucnit luni seară într-un orășel din estul Olandei, la sfârșitul unei manifestații contra primirii imigranților. Aceste incidente și altele similare din ultimele săptămâni în orașe și sate din țară s-au produs la câteva ore după apelul deputatului extremei-drepte de a-i închide pe imigranți în centrele de primire, considerând că trebuie protejate femeile de agresiuni similare celor care au avut loc de Anul Nou în Germania.
Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat în fața primăriei pentru a protesta împotriva unei reuniuni publice vizând pregătirea primirii în oraș a 500 de refugiați în următorii zece ani, în timp ce zeci de protestatari au aruncat cu ouă și dispozitive pirotehnice în primărie, potrivit agenției ANP.
Potrivit primarului, instituția "a acordat poliției competențe sporite" după o "manifestație ce a degenerat". Nu se cunoaște însă nici un bilanț al unor eventuale arestări sau răniți. În decembrie, poliția olandeză a apelat la tiruri de avertisment pentru a dispersa o manifestație din oraș ce se opunea proiectului unui centru de primire pentru 1.500 de migranți.
În fața celei mai grave crize a migrației în Europa de la Al Doilea Război Mondial, Olanda a primit un număr record de refugiați, cu 54.000 de cereri de azil la sfârșitul lunii noiembrie.
În timp ce problema refugiaților divizează Olanda, Partidul pentru Libertate al lui Geert Wilders este mai popular ca niciodată și conduce în toate sondajele, amintește France Presse.