15.12.2015 10:19

Marea Britanie ar putea renunța la referendum

Marea Britanie ar putea renunța la Referendumul preconizat pentru finele anului 2017. Însă, pentru a rămâne în interiorul Uniunii Europene, liderul Britanic, David Cameron cere unele condiții.

Schimbările cerute în renegocierile cu Uniunea Europeană de către premierul britanic David Cameron, care a promis să organizeze până la finalul lui 2017 un referendum cu privire la oportunitatea rămânerii Marii Britanii în interiorul UE, se structurează în jurul a patru mari subiecte, de la guvernanță economică la imigrație, notează AFP.

Astfel, David Cameron dorește ca integrarea zonei euro să nu se desfășoare în detrimentul pieței unice și al intereselor statelor membre care au decis să nu adopte moneda euro. Totodată, liderul britanic vrea ca UE să se concentreze pe creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă în Europa, astfel încât aceasta să devină mai competitivă.

În ceea ce privește suveranitatea, Cameron dorește garanții că țara sa nu va fi antrenată într-o uniune politică. Iar o altă condiție ține de imigrație. Premierul britanic consideră că presiunea exercitată de imigrație asupra serviciilor publice britanice este prea puternică, astfel, șeful executivului de la Londra dorește scăderea numărului cetățenilor din alte state membre ale UE care se stabilesc în Marea Britanie.

Comentarii