25.04.2016 13:20

Obama: Lumea are nevoie de o Europă puternică și unită

Președintele american Barack Obama a declarat luni, la Hanovra, că lumea are nevoie de o „Europă puternică și unită”, în timp ce proiectul european este slăbit de o recrudescență a populismului și de amenințarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează France Presse.

„Statele Unite și lumea întreagă au nevoie de o Europă puternică, democratică și unită”, a declarat liderul american într-un discurs pronunțat la Hanovra, în nordul Germaniei. „O Europă unită rămâne o necesitate pentru noi toți”, a insistat președintele SUA, care se află într-o vizită de două zile în Germania.

„Poate aveți nevoie de cineva din exterior ca mine să vă amintească de progresul pe care l-ați făcut”, a comentat el, înainte de întâlnirea de după-amiază cu cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande și premierii britanic și italian, David Cameron, respectiv Matteo Renzi.

Barack Obama a insistat în discursul său pe faptul că „ceea ce se întâmplă pe acest continent are consecințe asupra lumii întregi”.

În același timp, Barack Obama a îndemnat Europa să nu cedeze sentimentului de „automulțumire” în materie de apărare.

Sursa

Comentarii