17.09.2015 14:44
Premierul român, trimis în judecată
Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe premierul român Victor Ponta în dosarul privind contractele de consultanță de la Turceni și Rovinari. Direcția Națională Anticorupție din România (DNA) a făcut anunțul în timp ce premierul se afla la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării de la Palatul Cotroceni.
DNA îl acuză pe premierul Victor Ponta de trei infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătura privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în forma continuată și spălarea banilor.
În același dosar, DNA i-a mai trimis în judecata alături de Ponta pe Dan Șova, Laurențiu Ciurel (șeful Complexului Oltenia) și alți doi directori de la complexul energetic.
Reamintim că, potrivit Constituției, președintele Klaus Iohannis nu îl poate suspenda pe premier la trimiterea în judecată, decât pentru fapte comise în timpul mandatului de prim-ministru. În acest dosar, însă, premierul Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte comise ca avocat, înainte de a fi fost numit premier.
Victor Ponta nu este singurul prim-ministru al unei țări din Uniunea Europeană care a ajuns să fie trimis în judecată în timp ce ocupa funcția de șef al Guvernului. Menționăm că premierul Victor Ponta a mers marți dimineața la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fără a fi citat, pentru a depune noi documente legate de dosarul Turceni-Rovinari. El a cerut și disjungerea din dosar, dar DNA a refuzat aceasta cerere și l-a trimis în judecată alături de ceilalți inculpați. Victor Ponta a susținut tot timpul că este nevinovat în acest dosar și că își dorește o rezolvare rapidă a cazului său.