22.06.2015 11:31
Primul automobil care funcționează pe bază de aer comprimat
După 20 de ani de cercetări și teste, inventatorul Guy Nègre și compania de proiect MDI sunt gata să scoată pe piață un automobil cu totul nou din punct de vedere al forței de propulsie, notează Capital.ro
Estimat la o valoare de piață de 10.000 de dolari americani, AIRPod este primul automobil care funcționează pe bază de aer comprimat, informează treehugger.com. Licența de producție a fost cumpărată cu 5 milioane de dolari de către Zero Pollution Motors (ZPM).
Pentru construcția acestui model de autoturism, ZPM intenționează să construiască la cheie microunități de producție care se vor ocupa și de vânzarea automobilelor fabricate, nu doar de construirea acestora. Potrivit reprezentanților companiei, această metodă va reduce costurile de producție și de logistică. Prima microunitate de producție va fi construită în Hawaii, care este statul american cu cea mai mare dependență de combustibili fosili.
AIRPod cântărește doar 280 de kilograme și poate atinge o viteză maximă de aproximativ 85 de kilometri pe oră, iar autonomia este de 130 de kilometri. Mașina poate fi alimentată cu aer comprimat în mai puțin de cinci minute, de la orice compresor care se găsește în benzinării, la un cost de 2 dolari pentru un plin.RADOR