15.12.2015 14:30
Protest la Parlamentul României. Mii de ciobani au luat cu asalt Casa Poporului
Mii de ciobani protestează marți în fața Palatului Parlamentului României împotriva modificărilor Legii Vânătorii care interzice deținerea a mai mult de trei câini care să le păzească animalele.
În timpul protestului, reprezentanții crescătorilor de oi au rupt gardurile jandarmilor și au plecat în marș în jurul Parlamentului și chiar au intrat în curtea instituției cu forţa, înainte ca reprezentanţii lor să fie chemaţi la discuţii.
”Ne simțim foarte umiliți. Nu mai suntem stăpâni pe pământul nostru și pe animalele noastre”, a declarat un protestatar.
În încercarea ciobanilor de a intra în curtea Parlamentului, au forţat cordonul de jandarmi, iar forţele de ordine au intervenit cu spray lacrimogen. Unul dintre jandarmi ar fi fost rănit în busculada creată, şi-ar fi rupt un deget, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.
Potrivit modificărilor legislative, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, ciobanii vor putea deţine la şes un singur câine de pază la stână, cei de la deal vor avea doi câini, în timp ce oierii de la munte au voie să deţină trei câini. Cei care încalcă aceste directive, pot primi amenzi de până la 1.500 de lei.
În plus, actul normativ interzice crescătorilor de animale să mai scoată turmele de vaci, oi sau capre la păscut după data de 6 decembrie și până pe 24 aprilie.
Reprezentanții fermierilor susțin că modificările aduse la Legea Vânătorii le încalcă dreptul la proprietate și au fost luat fără ca aceștia să fie consultați.
”În epoca dialogului social instituționalizat, asociațiile crescătorilor de animale nu au fost consultate cu ocazia modificării unei legi dintr-un domeniu atât de sensibil. Într-o perioadă acută a existenței noastre, marcată de boli și restricții comerciale, de prețuri la carne mult sub cele ale altor state membre, de ajutoare naționale și comunitare întârziate, controale întărite și abuzive, falimentarea multor crescători, ajungerea in imposibilitatea de plată a datoriilor către bănci și imposibilitatea susținerii propriilor familii, suntem puși în fața unei legi cu care nu suntem de acord și pe care nu o vom accepta”, arată un comunicat al Asociației crescătorilor și exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România.
Completarea Legii vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic a fost făcută după ce vânătorii au reclamat faptul că animalele folosite pentru paza turmelor omoară iepurii şi căprioarele.
Sursă: reteauadestiri.ro