11.11.2015 11:18

Putin dispune semnarea unui acord cu Armenia pentru crearea unui sistem comun de apărare antiaeriană

Președintele rus Vladimir Putin a dispus semnarea de către Rusia a unui acord cu Armenia pentru crearea unui sistem comun de apărare antiaeriană în regiunea Caucazului, un document în acest sens fiind deja pregătit de guvernul rus, informează agenția TASS.

Potrivit ordinului dat de liderul de la Kremlin, ministerele Apărării și de Externe vor purta negocieri cu partea armeană în vederea semnării acestui acord.

Un acord similar a fost semnat cu Kazahstanul, președintele acestei foste republici sovietice Nursultan Nazarbaev ratificând documentul în luna mai a anului trecut. Conform textului, forțele sistemului comun de apărare antiaeriană vor fi conduse de un comandant numit de președinții Rusiei și Kazahstanului, la propunerea miniștrilor apărării din cele două țări.

Rusia are în vedere crearea unei zone de apărare antiaeriană, care să apere în mod eficient atât frontierele occidentale ale Rusiei, cât și pe cele ale partenerilor săi din cadrul OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă — Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan), structură ce se dorește a fi o contrapondere la NATO. În cadrul acordurilor preconizate cu statele OTSC, Rusia ar urma să livreze acestora noi sisteme antirachetă, scrie lenta.ru.

Șeful statului rus declara marți că Rusia ”va iniția contramăsuri' în vederea întăririi potențialului forțelor sale strategice nucleare, în condițiile în care SUA își desfășoară sistemul lor de apărare antirachetă. 'Rusia va iniția contramăsurile necesare în vederea întăririi potențialului forțelor sale strategice nucleare. Vom lucra și la un sistem propriu de apărare antirachetă”, - a afirmat Vladimir Putin.

Sursă: agerpres.ro

Comentarii