21.11.2016 12:16

Putin anunță că va răspunde prin contramăsuri la extinderea NATO

Rusia va lua contramăsuri ca răspuns la extinderea NATO, a declarat președintele rus Vladimir Putin, citat luni de RIA Novosti, potrivit Reuters.

"De ce reacționăm atât de emotiv la extinderea NATO? Ne preocupă procesul decizional al NATO. Eu știu cum se iau deciziile. Atunci când o țară devine membră a NATO, acesteia îi vine foarte greu să reziste la presiunea unei țări atât de mari ca SUA, lider al NATO. Și acolo (pe teritoriul ei) poate să apară orice cu ușurință. Sisteme de apărare antirachetă și baze noi și, dacă este necesar, un nou sistem de atac. Și nouă ce ne rămâne de făcut? Noi trebuie să luăm contramăsuri în acest sens, adică să luăm în vizorul rachetelor noastre acele obiective care, în opinia noastră, încep să ne amenințe", a declarat Putin într-un interviu în filmul lui Oliver Stone "Ucraina în foc", conform paginii electronice a RIA Novosti. Filmul va fi difuzat în premieră luni la postul de televiziune REN TV la 17:00 (ora Moscovei).

Procesul decizional în cadrul NATO generează temeri Moscovei, Federația Rusă este forțată să adopte măsuri de contracarare, a insistat în același interviu președintele rus, în opinia căruia partenerii occidentali caută în mod deliberat un inamic pentru a menține disciplina "în tabăra lor atlantică".

Referitor la evenimentele din Ucraina și alipirea Crimeii la Rusia, Putin a spus că, în cazul în care la baza maritimă din Sevastopol din Crimeea și-ar fi făcut apariția NATO sau SUA, consecințele ar fi fost dezastruoase. Acesta este unul din motivele oficiale vehiculate de Kremlin, ca justificare pe plan intern a anexării Crimeii. Autoritățile ruse s-ar fi temut că, după venirea forțelor prooccidentale la Kiev în 2014, Ucraina ar fi putut permite Alianței și SUA să aibă acces la infrastructura militară din Sevastopol, unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, conform presei ruse.

SURSA

Comentarii