16.11.2016 09:31

Putin îl demite pe ministrul economiei

Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe ministrul economiei, Alexei Uliukaev, după ce acesta a fost plasat sub arest la domiciliu de un tribunal moscovit pentru că ar fi cerut o mitpă de 2 milioane de dolari de la principala companiei petrolieră rusă Rosneft, informează Reuters.

Conform unui comunicat al Kremlinului, Putin l-a demis pe Uliukaev pentru că "și-a pierdut încrederea în el."

Uliukaev a fost arestat în cursul nopții trecute sub acuzația că ar fi solicitat mită pentru o evaluare "pozitivă" în urma căreia compania petrolieră cu capital majoritar de stat Rosneft a achiziționat cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acțiunile Bashneft din Republica Bașchiria, parte a Federației Ruse, a anunțat Comitetul de Investigații de la Moscova.

SURSA

Comentarii