03.07.2015 13:04
Raport FMI: Guvernul Alexis Tsipras a gestionat ineficient sistemul economico-financiar al Greciei
Guvernul de la Atena, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras, a gestionat ineficient sistemul financiar şi economic al Greciei, agravând situaţia în ultimele luni, se arată într-un raport elaborat de Fondul Monetar Internaţional (FMI) prezentat joi, notează Mediafax.ro
"Înainte de luna ianuarie, când a început mandatul Guvernului Tsipras, economia Greciei atinsese un punct după care putea continua achitarea datoriilor ţării în anii următori. Dar, în ultimele luni, Guvernul de la Atena a diminuat eforturile de îmbunătăţire a stării economiei şi a încetinit privatizarea companiilor de stat care ar fi adus fonduri la buget", precizează raportul FMI.
"A fost creat un nou gol financiar. (...) Aceste noi necesităţi financiare ale Greciei, care se adaugă celor deja existente, fac nesustenabile perspectivele datoriei suverane. Dacă programul de asistenţă financiară ar fi fost implementat aşa cum trebuia, Grecia nu ar fi avut nevoie de eşalonări ale datoriilor", subliniază FMI.
Grecia are nevoie de o restructurare a datoriei în valoare de 50 de miliarde de euro, din care 36 de miliarde ar proveni din partea zonei euro, potrivit calculelor Fondulului Monetar Internaţional.
Premierul Alexis Tsipras a decis organizarea pe 5 iulie a unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).
Actuala situaţie de incapacitate de plăţi tehnică nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plăţi a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008. Situaţia Greciei va avea, deci, un impact mai mic asupra pieţelor financiare, dar efecte grave asupra situaţiei sociale a poporului elen.