23.07.2015 14:34
Reguli mai dure la intrarea ucrainenilor în UE
Reguli mai dure la intrarea ucrainenilor în Uniunea Europeană. Presa din țara vecină scrie că la instituțiile de resort cozile după vize au crescut de cîteva ori. Totodată, consulatele cer o listă mult mai mare de documente și a crescut numărul refuzurilor.
Depunerea cererilor pentru viza Schengen este practic imposibilă în viitorul apropiat. Ucrainenii se plâng că pentru a ajunge în țările europene trebuie să-și planifice călătoriile cu șase săptămîni înainte de data prevăzută.
Mai mult decât atât, locuitorii din Kiev spun că documentele lor se află în lucru de mai mult de o săptămînă. Refuzuri au început să primească și cei care au avut deja vize Schengen, iar cozile pentru depunerea actelor sînt uriașe. Potrivit tvzvezda.ru, ei își vor putea primi vizele cel puțin la sfârșitul lui septembrie - începutul lui noiembrie.