04.02.2016 09:28
Riscul meseriei de a fi jurnalist
Timp de 25 de ani, peste 2.200 de jurnaliști și profesioniști din mass-media au fost uciși în întreaga lume, dintre care 112 doar în anul trecut. Principalele cauze ale acestor decese sunt asasinatele-țintă, atentate cu bombă, tiruri încrucișate și răpiri din ce în ce mai violente.
Acestea sunt datele cutremurătoare, indicate în raportul său anual publicat de Federația Internațională a Jurnaliștilor, al cărei sediu este la Bruxelles.
În anul 2015, după atacul jihadist împotriva jurnalului satiric Charlie Hebdo, Franța ocupa primul loc în clasamentul stabilit de FIJ, alături de Irak și Yemen, fiecare cu câte 10 jurnaliști și profesioniști media asasinați. Potrivit FIJ, numeroase decese au loc în zonele de conflict, dar nu numai. 'Mulți jurnaliști sunt victime ale baronilor crimei organizate și ale funcționarilor corupți.
Această observație este confirmată de clasamentul celor 10 țări considerate a fi cele mai periculoase pentru practicarea meseriei de jurnalist în cursul ultimilor 25 de ani: Irak (309), Filipine (146), Pakistan (115), Rusia (109), Algeria (106), India (95), Somalia (75), Siria (67) și Brazilia (62). O altă problemă ridicată de federația profesională este lipsa de atenție a autorităților față de violențele la care sunt supuși jurnaliștii în lume. Doar un asasinat din 10 constituie obiectul unei anchete judiciare, potrivit raportului. Anul 2006 este anul cel mai devastator pentru profesioniștii media, cu 155 de morți.