16.12.2015 10:46
Rusia a redus cota muncitorilor străini
O parte din moldovenii care lucrează în Rusia riscă să rămână fără un loc de muncă. Guvernul Federației Rusie a luat decizia de a reduce cu 22,4% cota muncitorilor străini.
Reprezentanții Ministerului Muncii consideră că Rusia are nevoie de personal calificat pentru a implementa proiectele de anvergură planificate pentru anii viitori. Este vorba de Cupa de Fotbal a Confederațiilor în 2017 și FIFA World Cup în 2018.
Pe de altă parte, potrivit TV Rain, datele aceleiași instituții arată că s-a micșorat cu circa 20% cererea pentru muncitorii străini. În 2016, numărul muncitorilor străini care lucrează pe teritoriul Rusiei ar putea fi de aproximat 214 mii.