23.02.2016 14:47

Saakașvili face lumină: Rîvnește sau nu la fotoliul lui Iațeniuk

Actualul guvernator al regiunii Odesa a dat de înțeles că este interesat nu de posturi înalte, ci de transformarea peisajului politic ucrainean.

Fotoliul de șef al Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nu este unul la care ar pretinde Mihail Saakașvili. Guvernatorul a vorbit despre aceasta într-un interviu acordat postului TV „Rustavi 2", citat de 112.ua.

„Ambițiile mele în Ucraina sînt cu mult mai mari decît postul de prim-ministru", a afirmat guvernatorul, răspunzînd la întrebarea prezentatoarei dacă nu tinde să ocupe funcţia de șef al Cabinetului de Miniștri.

Saakașvili a declarat că va lupta pentru „noi reguli de joc" și pentru „aducerea unei noi generații în cadrul elitei politice" a Ucrainei.

Politicianul a mai menționat că în prezent Ucraina parcurge aceeași cale pe care a parcurs-o cîndva Georgia, pînă la Revoluția Trandafirilor.

În cercurile politice ucrainene se consideră neoficial că guvernatorul regiunii Odesa ar putea fi un concurent al premierului Arseni Iațeniuk. Însă anume Iațeniuk este susținut în această funcţie de țările occidentale, el fiind considerat drept o contrapondere a șefului statului. Zvonurile precum că Mihail Saakașvili ar putea ocupa locul lui Iațeniuk au apărut după declanşarea unui conflict deschis între Saakașvili și Iațeniuk. Guvernatorul l-a învinuit pe premier de „comportament nedemn și provocator", iar acela, ca răspuns, l-a numit pe Saakașvili „gastrolior" (om nestatornic).

Anterior, Mihail Saakașvili declarase că nu dorește să devină președinte al Ucrainei și că nu intenționează să participe la alegeri.

SURSA: sputnik.md

Comentarii