03.03.2016 13:09
Scandalul emisiilor poluante de la Volkswagen a afectat profitul Audi
Constructorul german de automobile premium Audi a raportat joi o scădere de 6,1% a profitului operațional în 2015, din cauza costurilor suportate ca urmare a scandalului emisiilor poluante în care este implicat grupul mamă Volkswagen, dar și a provizioanelor constituite pentru rechemarea automobilelor echipate cu air bag-uri produse de firma japoneză Takata, informează Reuters.
Audi a precizat că în 2015 a înregistrat un profit operațional de 4,84 miliarde de euro, față de 5,15 miliarde de euro în 2014, astfel că marja sa operațională a scăzut până la 8,3%, de la 9,6% în 2014. În schimb, rivalul Mercedes-Benz a înregistrat anul trecut o marjă operațională de aproape 10%, în condițiile în care a devansat Audi în termeni de vânzări pentru prima dată după 2010.
De asemenea, Audi a anunțat că în 2015 cifra sa de afaceri a crescut cu 8,6% până la un nivel record de 58,4 miliarde de euro, în timp ce vânzările de automobile marca Audi au crescut și ele cu 3,6%, până la un record de 1,8 milioane de unități. Cu toate acestea, profitul net al Audi a scăzut la 4,3 miliarde euro în 2015, de la 4,4 miliarde euro în 2014, în condițiile în care cheltuielile legate de scandalul "Dieselgate" s-au ridicat la 228 milioane de euro.
Grupul Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,1 milioane de mașini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale.
"Regretăm că acest lucru s-a întâmplat. Ne vom asigura că va exista o transparență deplină și că vom rezolva această problemă" a spus directorul general de la Audi, Rupert Stadler.
Având în vedere că Audi este principalul contributor la profitul realizat de Volkswagen, rezultatele publicate joi de Audi constituie un semnal de avertizare cu privire la performanțele întregului grup Volkswagen. Luna trecută, Volkswagen a informat că a decis să amâne publicarea rezultatelor pentru 2015 până la finele lunii aprilie deoarece efectele financiare ale scandalului "Dieselgate" rămân încă neclare. Grupul german a constituit deja un provizion de 6,7 miliarde euro în trimestrul al treilea 2015 pentru a acoperi costul rechemării în service a autovehiculelor implicate în acest scandal.