15.12.2015 15:26

Secretarul de stat american, în vizită la Moscova

Secretarul de stat american, John Kerry se află într-o vizită de lucru la Moscova. Scopul pe care îl urmărește oficialul american este de a găsi un numitor comun cu liderii ruși în ceea ce vizează apropierea pozițiilor celor două țări în problema soluționării conflictului din Siria. Vizita intervine în contextul pregătirilor pentru o posibilă reuniune internațională asupra Siriei.

În urma întâlnirii de astăzi, Washingtonul și Moscova urmează să ia o decizie privind organizarea unei noi reuniuni internaționale asupra Siriei, care se presupune că va avea loc vineri, la New York, între țările care susțin opoziția siriană și cele care susțin actualul regim de la Damasc.

Marea divergență între cele două tabere este soarta lui Bashar Al-Assad: Moscova și Teheranul doresc ca el să rămână la putere măcar pe perioada de tranziție, spre deosebire de Statele Unite, care doresc ca acesta să plece imediat.

Dialogurile americano-ruse au loc după ce luni, președintele american Barack Obama a subliniat că eforturile militare ale coaliției internaționale conduse de Washington împotriva ISIS în Irak și Siria s-au intensificat, apreciind că progresele împotriva jihadiștilor ar trebui să fie „mai rapide”.

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, are programat să meargă săptămâna aceasta în Orientul Mijlociu, pentru a-i convinge pe membrii coaliției să-și sporească contribuția militară.

John Kerry a sosit luni seară în capitala rusă, după ce a participat la Paris la o reuniune la care au fost prezenți miniștri de externe din 12 țări occidentale și arabe, între care și ministrul francez de externe, Laurent Fabius.

Comentarii