26.01.2016 09:09

Statele UE cer întărirea frontierelor

Ieri, în cadrul reuniunii miniștrilor de interne, state membre UE au cerut Comisiei Europene să pregătească extinderea verificărilor la frontierele din cadrul Spațiului Schengen. Măsura a fost cerută pentru un termen de până la doi ani, în contextul crizei extracomunitarilor. În momentul de faţă, reinstaurarea controalelor temporare la frontiere este prevăzută pentru cel mult şase luni.

Valul fără precedent de solicitanți de azil, care a forțat state membre să ia măsuri la granițele naționale, nu dă semne de scădere. În această situație, unele state membre au cerut Comisiei Europene să pregătească un cadru legal şi practic pentru prelungirea măsurilor temporare la frontiere până la doi ani, notează mediafax.ro

Austria a propus vineri suspendarea Greciei din Schengen până la securizarea frontierei maritime cu Turcia, pledând, alături de Germania, Belgia, Suedia şi Danemarca pentru reintroducerea controalelor temporare în spaţiul de liberă circulație, pentru oprirea imigrației. Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spaţiul Uniunii Europene în ultimul an, situaţie care a generat dispute între statele membre UE şi măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spaţiului Schengen. Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau săptămâna trecută că Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro.

Comentarii