26.01.2016 14:38

TOP ȚĂRI cu cele mai mari rezerve de aur

SUA, cea mai mare economie la nivel mondial se poziționează pe primul loc în topul global al țărilor cu cele mai mari rezerve de aur. Asta se arată într-un raport realizat de World Gold Council. Urmează Germania și Fondul Monetar Internațional în clasamentul țărilor cu cea mai mare cantitate de aur în hazna. Marea Britanie, care în prezent este a două cea mai puternică economie din Europa, se clasează pe locul 18.

Rezerva de aur a SUA însumează circa 8.130 de tone, fiind urmată pe podium de Germania, cea mai mare economie europeană, cu 3.381 de tone. Podiumul este completat de Fondul Monetar Internațional care dispune de rezerve de aur de circa 2.800 de tone. Urmează alte două ţări europene, respectiv Italia şi Franţa, cu rezerve de aur de 2.450 de tone şi 2.430 de tone. Pe locul şase să se poziţionează China, a două cea mai mare economie din lume. China are rezerve de aur de 1.708 tone. Rusia se situiază abia pe locul 7 cu puțin peste o mie 400 de tone de aur.

Marea Britanie, care în prezent este a doua cea mai puternică economie din Europa după Germania, se clasează pe locul 18, cu rezerve de aur de doar 310 tone.

Vecinii noștri de peste Prut, ocupă locul 35 în lume, fiind statul est-european cel mai bine clasat într-un top global format din 40 de ţări. Banca Naţională a României deţine rezerve de aur de 103,7 tone, fiind înaintea unor bănci centrale din ţări precum Polonia, cea mai puternică economie din Europa de Est, Indonezia sau chiar Australia.

Potrivit ultimelor date ale BNM, Republica Moldova deține în jur de 74 de kg de aur.

Comentarii