08.02.2016 14:51

Toyota își sistează temporar activitatea

Cel mai mare producător auto din lume, Toyota Motor, a oprit de astăzi producția la toate fabricile sale din Japonia. Motivul este lipsa materiei prime, necesare producerii vehiculelor. Producția zilnică a companiei nipone era de 13-14 mii de unități.

Toyota a suspendat, începând de astăzi, producția la 29 de fabrici, inclusiv la cele 18 uzine operate de alte companii din cadrul grupului Toyota, urmând ca activitatea să fie reluată în 15 februarie, a anunțat un purtător de cuvânt.

Principala cauză este explozia de la o fabrică afiliată Toyota, a dus la oprirea producției de oțel, ceea ce a afectat capacitatea companiei auto de a-și procura materia primă necesară fabricării vehiculelor. Însă, din 15 februarie, Toyota se va aproviziona de la alți producători de oțel.

Vineri, Toyota și-a îmbunătățit estimările privind rezultatele pe care le va înregistra în exercițiul fiscal curent, după ce în perioada aprilie-decembrie 2015 profitul său net a crescut cu 9,2%, până la valoarea record de (16 miliarde de dolari).

La începutul acestui an, grupul Toyota a anunțat că în anul calendaristic 2015 a vândut 10,15 milioane vehicule la nivel mondial, ceea ce îi permite să păstreze titlul de cel mai mare producător auto din lume pentru al patrulea an consecutiv.

Comentarii