29.07.2016 08:15
Poliția germană nu mai risca nimic! Cinci persoane arestate
Joi, 28 iulie, forţele speciale ale poliţiei din Koln au descins într-un birou pentru ocuparea forţei de muncă în urma unui apel al unui martor care a raportat că a observat înăuntru o femeie înarmată.
Poliţiştii se aflau deja la locul indicat pentru a aresta o persoană care i-a ameninţat pe angajaţi, informează Daily Mail.
Aflaţi în incinta unui birou pentru ocuparea forţei de muncă, poliţiştii au fost anunţati că o femeie înarmată a pătruns în clădire. Angajaţii au fost obligaţi să rămână în birouri, în timp ce poliţiştii au demarat acţiuni de căutare a suspectului indicat.
În urma acestei acţiuni au fost arestate cinci persoane, dar nu se ştie exact dacă suspectul înarmat s-ar afla printre ele, transmite Daily Mail
Poliţia a fost alertată de un angajat Agenției pentru ocuparea forței de muncă din Koln că în clădire se află o femeie înarmată. După ore de căutare, suspectul nu a fost găsit.
Potrivit site-ului Express, incidentul a fost urmarea faptului că personalul de serviciu s-a simţit ameninţat de un grup de persoane din Muelheim, care îşi căutau un loc de muncă în Koln.
Dintre cele cinci persoane arestate, patru au fost eliberate, o singură persoană aflîndu-se încă în custodia poliţiei.