15.07.2016 14:00

Rusia va desfășura sisteme antirachetă S-400 în Crimeea

Armata rusă a anunțat vineri că va desfășura sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă S-400 ultramoderne în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în martie 2014, informează AFP.

Aceste sisteme vor fi instalate în regim permanent începînd din luna august la Feodosia, în estul peninsulei, a declarat pentru agenția de presă RIA Novosti un responsabil al armatei ruse, Evgheni Oleinikov.

S-400 este un sistem de apărare antiaeriană și antirachetă ultramodern, cu o rază de 400 kilometri. În afara celor instalate pe teritoriul său, Rusia a mai desfășurat sisteme S-400 în special la baza sa aeriană de la Hmeimim din Siria.

Sisteme S-400 ar urma să fie desfășurate la principalele baze navale ale marinei ruse din Extremul Orient, la Vladivostok și la Viliucinsk, în Kamceatka.

După anexarea Crimeii, în martie 2014, Moscova și-a întărit prezența militară în peninsulă, desfășurînd avioane de vînătoare și intenționând să redeschidă o stație de alertă antirachetă. În plus, autoritățile ruse vor să aloce peste 1,75 miliarde de euro pînă în 2020 pentru dezvoltarea flotei Mării Negre, cu baza la Sevastopol, menționează AFP.



SURSA

Comentarii