02.08.2016 03:01

În Moldova va fi creat sistemul de management al securităţii cibernetice

În Republica Moldova a fost iniţiată crearea sistemului de management al securităţii cibernetice, care pe etape va apărea în perioada din 2016 pînă în 2020.

Acest fapt îl comunică NOI.md cu referire la portalul informativ-analitic Digital.Report

În interviul pentru portal experţii internaţionali şi locali au remarcat importanţa realizării Programului naţional de securitate cibernetică pentru Moldova. Despre legătura dintre pregătirea cibernetică a ţării şi nivelul dezvoltării ei economice a vorbit Melissa Hathaway, autoarea raportului „Indicele pregătirii cibernetice”, consilier superior al Proiectului de securitate cibernetică la Universitatea Harvard, care anterior a condus direcţia cibernetică în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale al SUA.

- La elaborarea Programului Naţional de Securitate Cibernetică noi ne-am străduit să respectăm balanţa dintre libertăţi şi obligaţii, să ţinem cont de opinia organizaţiilor nonguvernamentale specializate. Unul dintre momentele principale asupra căruia ne-am concentrat atenţia a fost elaborarea exigenţelor minimale faţă de securitatea cibernetică, care ar fi obligatorii pentru toţi, a menţionat Pavel Şincariuc, şeful Direcţiei politici în domeniul tehnologiilor informaţionale a Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al RM.

Directorul executiv al Institutului Politici Informaţionale, expertul SecDev Foundation Alexei Marciuc, în interviul pentru Digital.Report a comunicat că în Moldova, în prezent, sînt planificaţi practic toţi paşii principali pentru ridicarea nivelului de pregătire a ţării pentru respingerea pericolelor cibernetice, asupra cărora atrag atenţia autorii „Indicelui pregătirii cibernetice”.

- Problema cheie este lipsa în Moldova a sistemului de management pentru securitatea cibernetică, în cadrul căruia s-ar executa coordonat toate acţiunile necesare. Pînă în anul 2020 urmează a fi creat şi implementat acest sistem atît în sectorul public, cît şi în cel privat, a menţionat Alexei Marciuc.

Potrivit lui, în Moldova trebuie să se delimiteze legislativ competenţele şi responsabilitatea instituţiilor de stat şi private în domeniul securităţii cibernetice, să se formeze un mecanism obligatoriu de audit în acest domeniu. În următorii cîţiva ani urmează să fie soluţionate un şir de probleme ale securităţii la procesarea, păstrarea şi accesul la date, ridicat potenţialul pentru prevenirea şi reacţionarea rapidă la nivel naţional (CERT), ţinînd-se cont de caracterul asimetric al atacurilor şi incidentelor cibernetice.

După cum menţionează experţii, cu toate amendamentele sistematice la legislaţie, în Moldova sînt multe lacune în ce priveşte corespunderea normelor naţionale cu standardele şi recomandările Uniunii Europene, Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, precum şi cu prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea cibernetică. În afară de aceasta, urmează să fie activizată cooperarea şi interacţiunea internaţională, soluţionate problemele instruirii continue, studiilor şi informării în sfera securităţii cibernetice.

SURSA

Comentarii