19.10.2016 14:00
Rusia a inaugurat marele centru ortodox din centrul Parisului
Un mare centrul spiritual și cultural rus a fost inaugurat miercuri la Paris, cu participarea ministrului rus al culturii, Vladimir Medinski, dar în absența președintelui Vladimir Putin, a cărui prezență la festivitate era planificată, dar el și-a anulat vizita în Franța din cauza neînțelegerilor privind conflictul din Siria, transmite AFP.
Liderul de la Kremlin a transmis totuși un mesaj prin intermediul ministrului culturii, în care a subliniat că inaugurarea acestui centru este 'dovada solidității relațiilor bilaterale franco-ruse'. De asemenea, într-un comunicat transmis de Kremlin, Vladimir Putin s-a referit la realizarea 'foarte dificilă' a proiectului, dar a mulțumit autorităților franceze pentru 'sprijinul continuu'.
Nici patriarhul Kirill nu a fost prezent la ceremonia inaugurării centrului ortodox rus, în locul său participând episcopul Antonie de Bogorod.
Din partea autorităților franceze au fost prezenți la ceremonie primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, deputatul extremei drepte Gilbert Collard, și secretarul de stat pentru relațiile cu Parlamentul, Jean-Marie Le Guen.
Centrul ortodox rus din Paris a fost proiectat de arhitectul Jean-Michel Wilmotte. Edificiul ocupă un teren de peste 4.000 de metri pătrați în zona centrală a capitalei franceze. Valoarea construcției este estimată la circa 170 de milioane de euro, sumă asigurată în întregime de guvernul rus.
Pe lîngă biserica ortodoxă, complexul mai cuprinde un centru cultural, o casă parohială, o școală bilingvă franco-rusă și birouri ale serviciului cultural al ambasadei ruse.