24.07.2016 09:00

Garda prezidenţială a lui Erdogan va fi desfiinţată

Autorităţile turce vor dizolva garda prezidenţială a lui Recep Tayyip Erdogan, după ce au arestat aproape 300 dintre membrii acesteia, în urma puciului eşuat din 15 iulie, a anunţat premierul Binali Yildirim, relatează AFP.

 

"Nu va mai exista gardă prezidenţială, nu are de ce să existe, nu avem nevoie de ea", a declarat Yildirim, pentru postul A Haber. Cel puţin 293 de membri ai gărzii prezidenţiale - un regiment de 2.500 de oameni - au fost arestaţi, după tentativa de lovitură de stat.

Membri ai acestei unităţi făceau parte dintr-un grup care a pătruns în sediul televiziune TRT în timpul tentativei de răsturnare militară a regimului lui Recep Tayyip Erdogan, săptămâna trecută, a declarat Yildirim.

Acest grup a obligat o prezentatoare să citească declaraţia prin care s-a proclamat legea marţială şi interdicţii de circulaţie, relatează news.ro.

Yildirim a adăugat că 13.002 persoane au fost plasate în arest preventiv după tentativa de lovitură de stat, inclusiv 1.329 de poliţişti, 8.831 de militari, 2.100 de judecători şi procurori şi 689 de "civili".

Şeful Guvernului turc a adăugat că 5.837 de persoane au fost plasate în detenţie, inclusiv 3.718 militari şi 123 de generali.



SURSA

Comentarii