10.12.2015 13:30

Alertă de securitate la Geneva

Alertă de securitate la Geneva. Autoritățile elvețiene caută mai mulţi suspecţi care ar avea legătură cu atacurile teroriste din Paris, de pe 13 noiembrie.

Potrivit autorităţilor elveţiene, a fost mărit numărul poliţiştilor de pe străzi, iar o sursă din cadrul servicului de securitate a declarat presei că oamenii legii ar fi pe urmele a patru suspecţi. Aceştia ar fi fost văzuţi în apropierea sediului Naţiunilor Unite, unde au fost detaşaţi poliţişti înarmaţi, o măsură neobişnuită pentru această zonă.

Reamintim că 130 de oameni au fost ucişi în atacurile teroriste din Paris, puse la cale de jihadişti simpatizanţi ai organizaţiei Statul Islamic. Ancheta s-a extins în mai multe state europene, în care este căutat unul dintre presupuşii autori - Salah Abdeslam - şi, mai ales după ce autorităţile au descoperit că alţii au ajuns în Franţa dându-se drept refugiaţi.

Comentarii