31.01.2016 12:23
Cel puțin 12 morți, dintre care trei copii, într-un incendiu la o uzină din Moscova
Cel puțin 12 persoane, dintre care trei copii, au murit într-un incendiu la o uzină din estul Moscovei al cărei acoperiș s-a prăbușit, au anunțat duminică autoritățile ruse, potrivit AFP.
"O zonă de 3.000 de metri pătrați a luat foc într-una dintre clădirile industriale de pe strada Stromînka, la Moscova, provocând prăbușirea acoperișului", a precizat într-un comunicat secția locală a Comisiei de anchetă.
"Au fost găsite 12 cadavre", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Situații de Urgență, Oksana Zolotova, potrivit agenției TASS. Ministerul a precizat într-o primă etapă că nu există victime, însă ulterior anchetatorii au anunțat descoperirea unor trupuri neînsuflețite la fața locului. Un precedent bilanț vorbea despre 11 morți.
Victimele ar fi muncitori imigranți angajați ai uzinei și care locuiau chiar în incita în care lucrau, potrivit autorităților.
"Trei copii au murit, dintre care și un bebeluș", a precizat pe Twitter comisarul rus pentru drepturile copilului, Pavel Astahov. "Primele indicii sugerează că imigranții locuiau în locul unde lucrau, unii dintre ei cu proprii copii", a mai scris oficialul.
Nu se cunosc deocamdată cauzele incendiului izbucnit sâmbătă seară, care nu a putut fi stins decât după cinci ore, au mai spus anchetatorii.
Comisia de anchetă a anunțat duminică deschiderea unei investigații penale pentru a stabili dacă a fost vorba de un incendiu accidental sau de unul provocat.
Sursa: agerpres.ro