Conflictul armat din estul Ucrainei nu-și mai vede sfârșitul. Situația se schimbă de la o oră la alta la nodul strategic de comunicații din estul Ucrainei. În orașul Debalțevo operațiunile militare au continuat și astăzi în pofida armistițiului intrat în vigoare la 15 februarie.
Șeful filialei Ministerului ucrainean de Interne pentru Donețk, Ilia Kiva, a declarat pentru un post de televiziune ucrainean, că gara feroviară din Debalțevo a trecut parțial sub controlul insurgenților , iar lupte se dau în centrul orașului pentru fiecare stradă.
Potrivit acestuia, Consiliul municipal se află în continuare sub controlul trupelor guvernamentale.
În același timp, ministrul ucrainean de interne Vladimir Abroskin remarcase anterior că sediul poliției din Debalțevo a fost practic distrus.
Menționăm că anterior, liderul autoproclamatei 'republici populare' Donețk, Denis Pușilin a declarat că nu au dreptul 'moral' să pună capăt acțiunilor militare pentru preluarea controlului asupra Debalțevo, pe care l-au încercuit.