15.04.2015 15:19

Incendiile din Siberia se extind. Suprafața afectată a crescut de 8 ori în ultimele 24 de ore

Autoritățile din Rusia nu reușesc să stăpânească incendiile de vegetație care pârjolesc estul Siberiei, astfel încât acestea s-au extins și în China. Potrivit agenției TASS, suprafața afectată de incendiu a crescut de 8 ori în ultimele 24 de ore, ajungând să depășească 24 de mii de hectare.

Incendiile de vegetaţie din regiunea rusă Siberia s-au extins spre nordul Chinei. În ultimile 24 de ore, cel puțin patru oameni au murit, iar aproape 2.000 de localnici au fost evacuați din calea focului. În provincia Cita, din sud-estul Siberiei, vizibilitatea este foarte redusă din cauza fumului dens. 2.000 de pompieri si militari rusi, inclusiv parasutisti din fortele de elita, lupta cu flacarile, insa pana acum doar 29 din cele 86 de focare de incendiu au putut fi localizate si controlate. Și autoritatile de la Beijing spun ca peste 660 de pompieri incearca sa stabilizeze situația. În Siberia, incendiul a provocat moartea a cel puţin 23 de oameni, rănirea altor 900 de persoane, iar 1.300 de locuinţe au fost distruse. Incendiul de vegetaţie a izbucnit duminică în Republica rusă Hakasia, situată în estul Siberiei.

Comentarii