23.02.2016 13:49

Satele din Moldova mai pot fi salvate de la dispariție

Economiștii au numit câțiva pași care trebuie întreprinşi pentru a salva satele moldovenești și a întoarce acasă migranții de muncă.

O statistică tristă — satele din Moldova dispar. Experții constată că nivelul redus al natalităţii și indicatorii în creștere ai migrației de muncă duc la îmbătrânirea populației în localitățile rurale și la depopularea satelor. Printre motivele principale ale abandonării în masă a satelor, specialiștii scot în evidență lipsa locurilor de munca și infrastructura slab dezvoltată.

Tatiana Lariușina, expert economic la Centrul Analitic Independent "Idis Viitorul" consideră că "satele moldovenești mai pot fi salvate".

"Trebuie create condiții pentru mobilitate — îmbunătățirea infrastructurii și traiul confortabil la sate, dar și condiții pentru ca investitorii să aleagă "corect" punctele geografice, care ar asigura, pe de o parte, accesul la forța de muncă, iar pe de alta — un trai de bună calitate al forței de muncă la fața locului. Noi suntem o țară compactă, cu tradiții adânci ale culturii rurale. Prin urmare, acest lucru este real", a subliniat interlocutoarea.

Potrivit expertului, chestiunea care se impune la moment est cum să asigurăm bunăstarea populației din localitățile săteşti.

"În acest sens, mă gândesc la Danemarca, o ţară considerată și ea agrară. Acolo satele sunt atât de bine amenajate din punct de vedere al condiţiilor confortabile de trai, iar infrastructura drumurilor este atât de dezvoltată, încât oamenii continuă să trăiască cu plăcere în mediul obișnuit pentru ei, la sate, dispunând de câștiguri suficiente. Principala problemă care îi determină pe locuitorii din satele noastre să plece este lipsa locurilor de muncă", a afirmat Lariușina.

Expertul a subliniat, că autoritățile statului trebuie să consolideze comunele, să îmbunătățească infrastructura locală, dar și să pună la punct problema formării bugetelor locale.

"Este necesar să se dea consiliilor municipale și administrațiilor raionale instrumente necesare pentru crearea unor stimulente care ar permite atragerea businessului local și a investitorilor la completarea bugetelor locale. Trebuie continuată reforma decentralizării", a continuat Lariușina.

Potrivit acesteia, este indicat de asemenea să fie soluţionate problemele legate de riscuri, care îi sperie pe investitorii strategici ce vin cu tehnologii noi, pieţe, deprinderi și cunoștințe noi. "Trebuie să oferim posibilitatea realizării unor proiecte, făcând uz de prioritățile noastre — populația harnică și caracterul compact al localităților. În felul acesta, vom rezolva problema mobilității, veniturilor și a locurilor de muncă bine plătite, de care are nevoie economia noastră. Iar atunci, și migranții de muncă se vor gândi poate să revină în țară", a concluzionat economistul.

Comentarii