16.02.2015 12:52
Un încasator de la Banca de Economii s-a sinucis. DETALII
Un încasator de la Banca de Economii s-a sinucis cu arma din dotare. Acest incident a avut loc în orașul Hâncești, în a doua jumătate a zilei de 15 februarie, a comunicat șefa Secției relații publice a Inspectoratului General al Poliției, Sabina Vesnin, contactată de NOI.md.
Potrivit datelor poliției, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, s-a împușcat cu un pistol din dotare, sosind acasă de la serviciu pentru pauza de masă, în jurul orei 12.00.
Soția lui, care se afla în altă odaie, a auzit împușcătura și a mers să vadă ce se întâmplă. Ulterior, femeia a chemat poliția.
„Poliția examinează câteva versiuni ale incidentului, printre care cea mai probabilă se consideră sinuciderea. Pe cadavrul decedatului nu s-au înregistrat semne de violență sau luptă și poziția corpului denotă același lucru. Deocamdată nu se cunoaște ce l-a determinat pe bărbat să întreprindă acest pas, însă acum este verificată versiunea că el nu ar fi putut achita la timp creditul bancar. Anchetatorii audiază rudele decedatului. În afară de aceasta, sunt efectuate expertizele necesare”, a precizat Vesnin.
Reprezentanții Băncii de Economii nu au comentat acest incident.