02.06.2015 15:33
Un laborator ADN a fost procurat cu grave încălcări de lege!
Un laborator ADN a fost procurat cu grave încălcări de lege! Responsabili de aceasta se fac persoanele publice din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Achiziţii Publice. Ei ar fi fost informați de către operatorii economici referitor la faptul că factorii de decizie ai autorităţii contractante nu respectă prevederile legale, însă nu au intervenit conform legislației în vigoare, informează Procuratura Generala. Astfel, la finele anului 2013, aceştia au desemnat în calitate de cîştigător agentul economic, care a propus echipament medical la un preţ de 3 ori mai mare decît ceilalţi operatori economici, cauzînd bugetului de stat prejudiciu de circa 6 milioane de lei. Urmare a ilegalităţilor constatate, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu.