29.09.2016 07:16

A fost reținut în timp ce conducea. Ce au găsit polițiștii în mașina unui locuitor din Chișinău

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, de comun cu Inspectoratul General al Poliţiei, au reţinut o persoană bănuită de contrabandă cu mercur.

Operaţiunea de reţinere a avut loc ieri, la intersecţia străzii Bănulescu Bodoni cu bulevardul Ştefan cel Mare și Sfînt din Chişinău, cînd automobilul individului a fost stopat chiar în momentul în care acesta se deplasa la o întîlnire cu potenţialii cumpărători. Bănuitul s-a dovedit a fi locuitor al capitalei, în vîrstă de 54 de ani, în automobilul acestuia fiind depistată şi ridicată o cantitate de aproximativ 7 kg de mercur care urma a fi realizată unor cetăţeni străini contra unei sume de 10 mii de euro.

În prezent, acţiunile de urmărire penală continuă, procurorii urmînd să-i înainteze bărbatului învinuirea şi să depună demers privind aplicarea în privinţa acestuia a măsurii preventive – arestul.

Pentru contrabandă şi încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, individul riscă pînă la 10 ani de închisoare.

SURSA

Comentarii