Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familie a anunțat luni că după indexarea de 10 la sută aplicată la începutul acestei luni, o pensie medie a ajuns la cota circa 90 la sută din minimul de existență pentru pensionari, adică la 1312 lei din 1500 de lei. Practica ajustării anuale a pens...
Pentru prima dată în istoria vinificației autohtone, Vinul Moldovei va fi prezentat publicului din Coreea de Sud, în cadrul expoziției internaționale „Wines&Spirits Expo 2016”. În perioada 21-23 aprilie, 12 companii vinicole din Republica Moldova vor fi prezente la ...
În Moldova a fost lansată astăzi Săptămîna EU4 Business de promovare a îmbunătățirii mediului de afaceri și dezvoltare a sectorului privat, susținut de Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat al Delegației UE în Moldova, evenimentul va cuprinde o serie de evenimente men...
Directoarea întreprinderii municipale "Combinatul servicii funerare", Ludmila Boțan, vine cu recomandări pentru locuitorii orașului cu privire la comportamentul în cimitire de Paștele Blajinilor. Aceasta le-a îndemnat pe doamne și domnișoare să se îmbrace decent și să nu t...
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a efectuat o vizită de lucru în nordul țării, unde a discutat cu fermierii probleme actuale. Potrivit comunicatului Ministerului Agriculturii, conducerea instituției a participat la o ședință la care au fost invitați fermieri di...
Serviciul Vamal va organiza la 19 aprilie o conferință pentru informarea agenților economici despre reformele pentru facilitarea comerțului. Potrivit comunicatului Serviciului, în cadrul evenimentului, conducătorii Aparatului Central al Serviciului Vamal vor comunica oamenilor de afaceri re...
Sute de migranți și-ar fi pierdut viața într-o nouă tragedie în Marea Mediterană, a declarat luni președintele italian Sergio Mattarella, relatează Reuters, citat de Agerpres. Potrivit unor informații neconfirmate, 400 de persoane și-ar fi pierdut viața în apropiere de zona de c...
82% din moldoveni au poliță de asigurare medicală, adică achită prima de asigurare obligatorie în sănătate. Statul garantează, în baza poliței plătite, un pachet de servicii medicale, numit unic, pe care în fiecare an îl ajustează, însă moldoveanul ajunge foarte rar ...
Japonia va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 603 mii de dolari pentru proiecte de modernizare a infrastructurii sociale. Anunțul a fost făcut de ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, Vasile Bumacov, pe contul său de Facebook. Subiectul privind acordarea asistențe...
Potrivit situației de la 1 ianuarie 2016, volumul total al investițiilor efectuate în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti, pe întreaga perioadă de activitate a acestuia, a constituit 63,7 milioane de dolari. Totodată, în anul trecut investițiile în dezvoltarea acestuia...