Republica Moldova după nivelul inflației, în anul 2015, a ocupat locul 204 din 226 de state, cu indicele de 9,1%. Ratingul a fost întocmit de CIA (Central Intelligence Agency) din SUA. După ritmul de creștere a ratei inflației în anul 2015, Moldova a ocupat locul 204 cu indi...
Reabilitarea bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt și a străzilor Negruzzi şi Alecsandri din Capitală ne costă sume mari, iar firma care efectuează lucrările ar avea tangențe cu primarul Dorin Chirtoacă. Proiectul, care presupune reparația a circa şapte kilometri de drum, ne costă 11,5 mili...
Până astăzi doar circa o treime dintre demnitari au depus declarații cu privire la venituri, proprietate și de interese personale. Comisia Națională de Integritate solicită persoanelor cu funcție publică să depună toate actele necesare până la 31 martie, altfel aceștia riscă amendă. ...
Franța este dispusă să-și intensifice cooperarea economică cu Republica Moldova, dar pentru aceasta este nevoie de stabilitate politică și de reforme în domeniul justiției și al climatului de afaceri. O declarație în acest sens a făcut președintele Grupului de prietenie Franța-Moldova...
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță despre startul achitării datoriilor la plata subvențiilor pe anul 2015. Potrivit MAIA, transferurile au fost efectuate pentru circa 250 de beneficiari, conform datelor oferite de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIP...
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu secretarul de stat, viceministrul de externe al Federaţiei Ruse Grigori Karasin. Părțile au efectuat un schimb consistent de opinii pe marginea subiectelor actuale de pe ag...
Ministerul Mediului a stabilit, printr-un ordin, perioadele de prohibiţie pentru pescuitul industrial/comercial, sportiv şi de amator al tuturor speciilor de peşti şi pentru dobândirea moluştelor, crustaceelor, în bazinele acvatice piscicole naturale din Republica Moldova. Astfel, pes...
Veniturile bugetului de stat al Republicii Moldova a constituit 1,5 miliarde de lei la sfârșitul lunii ianuarie, arată datele Ministerului Finanțelor. Serviciul Vamal continuă să aducă cei mai mulți bani la bugetul țării în condițiile în care ponderea veniturilor a fost de 51,6%...
Sfârșitul lunii martie va aduce temperaturi ridicate în întreaga țară, dar mai ales în sudul țării, cu până la 24 grade Celsius, peste limitele normale, fiind posibil să se înregistreze chiar recorduri zilnice de temperatură joi și vineri, potrivit meteorologilor....
Luarea de ostatici de la bordul avionului deturnat în Republica Cipru s-a încheiat. Persoanele sechestrate sunt în siguranţă. Iar bărbatul care a deturnat avionul a fost arestat. Cu puţin timp înaintea acestui anunţ, mai mulţi ostatici au coborât din avionul compa...