Realizarea bugetului în 2016 va fi unul foarte problematic pentru Federația Rusă. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul Economiei, Alexei Uliukaev. Oficialul a mai precizat că și privatizarea proprietăților de stat va fi afectată, însă tranzacțiile trebuie reluate, ...
Administraţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a aprobat, în principiu, accesul echipelor umanitare în oraşe siriene aflate sub controlul insurgenţilor, anunţă Naţiunile Unite. Convoaie de asistenţă umanitară ar urma să fie trimise în oraşele siriene Madaya, Al-Fua şi Kefray...
Risc major de poluare în largul coastelor franceze, din cauza unei nave cargo care pluteşte în derivă de câteva zile. Toate tentativele de remorcare a vasului au eşuat, din cauza valurilor foarte mari de până la şase metri şi a vântului puternic. Ministrul francez...
Imigranții din Germania trebuie să se integreze în societate, în caz contra riscând tăierea ajutoarele sociale, a atras luni atenția ministrul german al muncii, Andrea Nahles, într-un mesaj care ar putea semnala o înăsprire a răspunsului guvernului condus de cancelarul ...
Dubai International Airport și-a păstrat anul trecut titlul de cel mai mare aeroport din lume în funcție de numărul de pasageri internaționali, datorită extinderii activităților operatorilor aerieni și a numărului de rute, transmite Reuters. În 2015, un număr de 78 milioane de pasager...
În buletinul de știri de azi: - Gazele naturale sunt mai ieftine. Totuși, mai mulți experți independenți sunt de părere că ANRE a aprobat noile prețuri în mod netransparent. - Moldova a coborât șase poziții în topul libertății economice. Aflați în câteva cli...
Experții de la Fondului Monetar Internaţional ar putea să sosească la Chişinău în prima jumătate a lunii februarie. Despre aceasta a anunțat vicepremierul, ministrul economiei, Octavian Calmâc, pentru IPN. Potrivit ministrului, aceasta va fi o vizită de monitorizare a situaţiei macroe...
Reforma descentralizării s-a oprit la nivel ministerial, iar autoritățile centrale nu sunt gata să renunțe la monopolizarea procesului decizional. La aceste concluzii au ajuns astăzi participanții Congresului Autorităților Locale. Ei cer autorităților un dialog eficient și adoptarea politicile fisca...
Situație tensionată pe plan mondial. Arabia Saudită ar putea ajunge la faliment în cel puțin doi ani, dacă prețul petrolului va rămâne scăzut în continuare. Aceasta, chiar dacă regatul saudit a redus cheltuielile bugetare şi a majorat producția de ţiţei pentru a amâna pe c&ac...
Două prevederi din noul proiect al Politicii bugetar-fiscale vor lovi dur, îndeosebi, în moldovenii care lucrează peste hotare. Despre aceasta a atenționat expertul în finanțe publice, Veaceslav Ioniță, în ediția de vineri a Știrilor Retrospectivă. Invitatul emisiunii a fă...