O nouă manifestație de protest va avea loc la data de 27 septembrie în fața clădirii Parlamentului. Despre aceasta a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon. Potrivit acestuia, protestul va fi organizat împreună cu ”Partidul Nostru”, condus de primarul or. Bălți Renato Usatîi....
Criza imigranților devine tot mai mare pe fondul tensiunilor cauzate de închiderea unor puncte de trecere a frontierelor şi de scăderea temperaturilor. O serie de confruntări au izbucnit la Tovarnik, un oraş croat de frontieră, în timp ce sute de persoane sperau să poată urca într-...
Mii de persoane au participat la o manifestaţie ce a avut loc la periferia Moscovei, acesta fiind primul miting autorizat al opoziţiei după un an şi jumătate, potrivit AFP în pagina online. Organizată la iniţiativa bloggerului şi opozantului Aleksei Navalnîi, manifestaţia a fost autor...
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, solicită Fondului Monetar Internațional (FMI) realizarea unei expertize independente privind activitatea Băncii Naționale a Moldovei (BNM) în perioada când au avut loc tranzacțiile frauduloase în sectorul financiar-bancar din țara noastră....
În atenția șoferilor! Astăzi, timp de două ore va fi blocată circulaţia la punctul de trecere a frontierei de la Cuciurgan. Acţiunea se desfăşură între orele 12 şi 14. Un grup de activiști din așa-numita Radă Populară a Basarabiei din Ucraina, susținuți de tinerii din batalionul "Azov...
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal la punctele de trecere a frontierei de stat, pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 54 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 460 mii lei. Astfel, &icir...
Implementarea Acordului de Asociere și relațiile bilaterale dintre țara noastră și UE vor fi discutate la Bruxelles. În perioada 21-22 septembrie, are loc prima întrunire a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, care se va încheia cu ap...
În Moldova a scăzut producția de sucuri și conserve în expresie naturală. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în prima jumătate a anului 2015, în Moldova au fost produse 9 milioane 316,6 mii de litri de sucuri de fructe și legume sau cu 15,7 la sută mai puțin d...
Fostul premier grec Alexis Tsipras și-a revendicat victoria în alegerile legislative de duminică şi a anunţat o coaliţie cu foştii săi parteneri de guvernare Grecii Independenţi. După numărarea a 99,44% din voturi, Syriza, partidul lui Tsipras, a obținut 35,47% din sufragii, ceea ce îi v...
Pentru astăzi, 21 septembrie, BNM a stabilit un curs oficial de schimb de 22 lei și 90 de bani sau cu 40 de bani mai mult față de vineri. Și dolarul american trece din nou pragul psihologic de 20 de lei, fiind cotat astăzi la un curs de 20 lei și 4 bani. Astfel, valuta americană este mai scumpă cu 1...