Pretendentul independent la alegerile prezidențiale Artur Croitor a anunțat astăzi că se retrage din cursa electorală. Acesta și-a argumentat decizia prin faptul că nu a reușit să colecteze numărul necesar de semnături în susținerea sa. Potrivit lui, autoritățile au făcut tot posibilul pent...
Alegerile prezidenţiale din 30 noiembrie vor costa bugetul municipiului Chișinău 450 mii de lei. Cei mai mulți bani din acest buget vor merge către Preturile Botanica și Râșcani, care vor primi câte cca 113 mii de lei. Sectorului Buiucani îi vor fi alocați circa 73, 8 mii de lei...
Nicolas Sarkozy a declarat că în cazul în care câştigă alegerile prezidenţiale franceze din 2017, este dispus să ofere Marii Britanii şansa de a anula procesul de Brexit prin negocierea unui nou tratat privind UE, relatează cotidianul Financial Times, citat de agenţia de ştiri Reut...
Serviciul Fiscal de Stat anunță încetarea Moratoriului asupra controlului de stat, inclusiv fiscale, care a fost stabilit pentru perioada de la 1 aprilie 2016 până la 30 septembrie 2016. Acest lucru a condiționat restricționarea instituției fiscale în organizarea şi exercitarea ...
Gata cu gatitul frigaruiului, in centrul orasului, de Ziua Vinului. Cei de la ministerul Agriculturii si Industrie Alimentare spun ca anul acesta nu isi mai doresc ca in centrul capitalei sa fie gatit si vandut frigaruiul. Potrivit ministrului Agriculturii, Eduard Grama, astfel se doreste promova...
Mâine, la Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo, se va deschide Expoziția internațională specializată de produse şi servicii pentru afaceri B2B Expo, ajunsă la cea de-a IV-a ediție. Forumul de afaceri este o platformă care reunește resursele business pentru proprietari și conducători...
Întreprinderile avicole, inclusiv fermele de producere a ouălor pentru consum şi de producere a cărnii de pasăre, pot participa la procesul de evaluare pentru oportunitatea de export pe piaţa Uniunii Europene. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) anunţă că companiile select...
Potrivit Institutului de geodinamică, epicentrul seismic s-a aflat la o adâncime de 19 kilometri, în partea de sud-est a orașului Pilos, la o distanță de 29 de kilometri de această localitate. Autoritățile nu au anunțat despre producerea unor pagube materiale și nici despre faptul că ...
Republica Moldova ocupă locul 11 în lume după numărul de decese din cauza aerului poluat raportat la suta de mii de locuitori, potrivit unui raport elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Raportul arată că aproximativ 92% din locuitorii globului trăiesc în zone în ca...
Premierul Pavel Filip apreciază drept constructive discuţiile purtate recent cu preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin iar şeful statului rus – deschis spre colaborare. Primul ministru a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul Publ...