27.07.2016 03:05
SUA a cerut Ucrainei să nu-l extrădeze pe Platon: „este martor cheie în dosarul furtului miliardului"
„Frontier Solutions” solicită Kievului să nu-l extrădeze pe Veaceslav Platon autorităţilor de la Chişinău. Compania americană a adresat un demers în adresa procurorului general al Ucrainei, Iuri Luţenko, în care anunţă că Platon este gata să depună mărturie anchetatorilor americani în dosarului jafului din sistemul bancar, informează Eurointegration.com.ua.
Aceeaşi companie a anunţat Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Generală de la Chişinău că jaful din sistemul bancar moldovenesc este investigat în Statele Unite ale Americii.
„Domnul Platon este un martor-cheie în cadrul anchetei desfăşurate de Departamentul de Justiţie din SUA, HSI şi FBI privind furtul unui miliard de dolari de la băncile din Moldova. El cunoaşte bine care au fost mijloacele şi metodele de furt, precum şi locul unde se află banii furaţi”, se spune în demersul companiei americane.
„Frontier Solutions” cere autorităţilor de la Kiev să nu-l cede pe Platon organelor de drept de la Chişinău, întrucât viaţa acestuia este în pericol.
„Dacă va fi transferat în Republica Moldova, este puţin probabil că va putea coopera cu autorităţile americane, iar posibilitatea agenţilor FBI şi HSI de a-l intervieva va fi împiedicată sau blocată”, se mai spune în document.
Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost reţinut la Kiev, iar Procuratura Generală de la Chişinău a anunţat că a şi fost iniţiată procedura de extrădare a lui Platon.
Asta după ce ieri, a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Platon. Omul de afaceri a fost anunţat în urmărire internaţională pentru implicare în furtul din sistemul bancar. Platon a respins acuzaţiile şi a declarat că dosarul penal pe numele său a fost deschis la comanda oligarhului Vladimir Plahotniuc pentru devierea atenţiei publice de la adevăratul beneficiar al ”jafului secolului”. Totodată, într-un interviu acordat acum patru luni pentru RISE Moldova, Veaceslav Platon spunea că a fost ameninţat că va fi dat în urmărire şi că se teme pentru siguranţa apropiaţilor săi. Plahotniuc nu a comentat declaraţiile lui Platon.Precizăm că „Frontier Solutions” este firma care l-a invitat pe fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie Mihail Gofman, în SUA, să ofere consultanţă în lupta împotriva corupţiei internaţionale. În documentul expediat CNA şi PG, instituţiile vizate sunt îndemnate să se asigure că Gofman nu este hărţuit sau supus intimidărilor.
Totodată, compania care îl reprezintă pe fostul angajat CNA informează autorităţile de la Chişinău că figuranţii din anchetă ar putea întreprinde anumite măsuri pentru a-l împiedica pe Gofman să colaboreze cu instituţiile SUA. Amintim că Mihail Gofman a declarat tranşant că principalul beneficiar al jafului bancar este oligarhul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al PD. Totodată, Gofman a spus că Serghei Iaralov, controversat om de afaceri din anturajul lui Plahotniuc, a fost coordonatorul jafului.