27.04.2015 14:20

6 reținuți pentru falsificarea pașapoartelor biometrice

Şase persoane, inclusiv şefi de la Registru şi Biroul Migraţie şi azil au fost reținute astăzi de ofițerii anticorupție. Aceștia sun bănuiți de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice în interesul unor grupuri criminale.

Potrivit comunicatului Centrului național Anticorupție este vorba de şeful-interimar al Secţiei evidenţă şi documentare a populaţiei de la CRIS Registru, Comrat, şeful Secţiei cetăţenie și șeful-adjunct al Secţiei control şi eliberarea paşapoartelor, CRIS Registru, un angajat al Secţiei imigrări din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului de interne, dar și doi intermediari. În cadrul aceluiaşi dosar este bănuit şi şeful Direcţiei imigrări şi repatriere a Biroului Migraţie şi Azil care, în urma percheziţiilor a avut nevoie de îngrijiri medicale şi este internată la Spitalul de Urgenţă unde este supusă investigaţiilor.


Angajaţii Registru, în complicitate cu persoane intermediare şi reprezentanţi ai Biroului de Migrație eliberau paşapoarte biometrice, falsificând identitatea beneficiarilor, se arată în comunicat. Falsificarea actelor avea loc la nivelul documentelor primare,adică se introduceau litere suplimentare în nume, se omiteau sau se adăugau cifre în data de naştere, se schimba în întregime informaţia despre identitatea persoanei în certificatele de naștere sau buletinul de tip sovietic. Ulterior, erau perfectate paşapoarte biometrice.
Ofițerii CNA au stabilit că mai multe persoane condamnate atât în Republica Moldova, cât şi în alte ţări, au primit paşapoarte cu identitate nouă.


În dosar apar şi cetăţeni ai Kazahstanului, Lituaniei, Belarusului, Ucrainei, despre care se ştie că au fost condamnaţi şi sunt căutaţi de Interpol pentru evaziuni fiscale, trafic de droguri, deturnare de fonduri, organizare de grupuri criminale și altele. Anchetatorii au stabilit 31 de persoane care au intrat în posesia actelor de identitate falsificate, iar preţul unui paşaport se ridica până la 10 mii de euro. Dacă vor fi găsite vinovate, bănuiţii riscă până la 10 ani de închisoare.

Comentarii