24.10.2014 14:25

ACUM 69 DE ANI A FOST FONDATĂ ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE

Organizaţia Naţiunilor Unite marchează, astăzi 69 de ani de la fondare. ONU este una dintre cele mai importante oranizații internaționale de menținere a păcii. A fost fondată în 1945, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și are, în prezent, 193 de state membre.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Aliaţii au convenit crearea unei organizaţii internaţionale bazate pe egalitatea suverană a tuturor statelor pacifiste, deschisă tuturor statelor, iar la 1 ianuarie 1942 reprezentanţii a 26 de state au semnat, la Washington, "Declaraţia Naţiunilor Unite".

Sediul central al organizaţiei este în New York. ONU este format din șase instituții principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul economic şi social, Consiliul de tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. Dintre acestea, adunarea Generală este formată din reprezentanți ai fiecărui stat membru. Republica Moldova a aderat la Organizaţia Naţiunilor Unite la 2 martie 1992.

Conform statutului său de membru, Moldova a ratificat o serie de acorduri internaţionale şi Convenţii ale ONU, printre cele mai importante fiind Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, Convenţia cu privire la Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor, Convenţia de la Paris pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi ALTELE.

Comentarii