08.12.2014 14:03

ANUNȚ ȘOC: JUMĂTATE DINTRE RECLAMELE PLĂTITE PE GOOGLE NU SUNT VĂZUTE

Advertisingul online reprezintă 90% din veniturile unor giganţi IT precum Google sau Facebook, însă tot mai multe voci susţin că acest sistem nu este chiar atât de eficient.

Toate aceste critici au fost încurajate la începutul lunii decembrie chiar de reprezentanţii Google, care au făcut public un raport ce arată că peste 56% din reclamele plătite nu ajung să fie vreodată văzute. Raportul explică faptul că pentru a fi văzute, reclamele trebuie să stea pe ecran cel puţin o secundă. În termenii online, acest lucru se traduce printr-un număr uriaş de impresii plătite degeaba. Similar, notează cei de la Quartz, cu o televiziune care transmite către o cameră goală, scrie BM.ro.

Compania de măsurare online ComScore a atras atenţia asupra problemei anul trecut, notând că 46% din reclamele plătite online nu ajung să fie văzute de nimeni. Explicaţia a fost dată de cei de la Spider.io, care au scos la iveală existenţă unor viruşi care vizionează milioane de reclame pe secundă, crescând în mod artificial nota de plată a advertiserilor.

Cu toate acestea, recunoaşterea problemei de către un gigant precum Google ar putea dăuna unor companii de advertising online. Acestea trebuie acum să găsească noi metode de a câştiga încrederea celor ce se promovează pe internet.

Comentarii